Сăutare:Jean-François Bohnert
Întrevedere bilaterală dintre ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și procurorul-șef al Parchetului Național Financiar din Franța, Jean-François Bohnert
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu procurorul-șef al Parchetului Național Financiar din Franța, Jean-François Bohnert, și adjunctul său Philippe Jaegle, care se…
-
23 Noiembrie 2023 13:18
Secretarul general al președinției franceze, inculpat pentru conflict ilegal de interese
Primul colaborator al președintelui francez Emmanuel Macron, secretarul general al președinției Alexis Kohler, a fost inculpat pentru conflict ilegal de interese în ancheta referitoare la legăturile…
-
03 Octombrie 2022 19:49
Negociatorii Consiliului UE și ai noului PE au marți prima rundă de negocieri privind procurorul-șef european
Negociatorii Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de președinția semestrială finlandeză, și cei ai noului Parlament European format după alegerile din 23-26 mai vor avea marți o primă rundă…
-
16 Septembrie 2019 14:24
Laura Codruța Kovesi, în centrul negocierilor pentru funcția de procuror-șef european, săptămâna viitoare
Negocierile dintre Parlamentul European și Consiliu privind alegerea primului procuror-șef european vor fi reluate în scurt timp, potrivit unor surse bine informate, chiar pe 17 septembrie.
-
14 Septembrie 2019 08:56
Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi, propus oficial pentru conducerea Parchetului Financiar din Franța
Procurorul Jean-François Bohnert a fost desemnat de ministrul francez al Justiției, Nicole Belloubet, pentru a conduce Parchetul Național Financiar (PNF) din Franța, informează site-ul cotidianului…
-
31 Iulie 2019 08:17
Jean-Francois Bohnert afirmă că rămâne candidat pentru conducerea Parchetului UE
Jean-Francois Bohnert a anunțat că rămâne candidat pentru postul de procuror-șef al Uniunii Europene, iar Franța nu a transmis Consiliului UE schimbarea poziției, relatează site-ul Politico.eu.
-
26 Iulie 2019 17:36
Și Bulgaria o va susține pe Laura Codruța Kovesi ca procuror-șef european. Reacția premierului Viorica Dăncilă: Așa e în democrație
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, o va susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, a anunțat Guvernul de la Sofia, citat de site-ul novinite.com
-
21 Iulie 2019 17:16
Europarlamentar român afirmă că Franța nu-și poate retrage candidatul în favoarea Laurei Codruței Kovesi
Președintele PLUS, europarlamentarul român Dacian Cioloș, a declarat vineri seara că Franța nu poate retrage candidatura lui Jean-Francois Bohnert la conducerea Parchetului European, pentru că niciunul…
-
20 Iulie 2019 11:33
Parlamentul European confirmă că Laura Codruța Kövesi este candidata sa oficială la conducerea Parchetului European
Parlamentul European anunță într-un comunicat de presă că Laura Codruța Kovesi are sprijinul ”deplin” pentru conducerea Parchetului European, rămânând oficial candidatul PE.
-
19 Iulie 2019 09:00
Contracandidatul Laurei Codruța Kovesi rămâne în cursa pentru funcția de procuror-șef european
Contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de șef al Parchetului european, Jean-François Bohnert, a informat că nu s-a retras din cursă, în pofida faptului că la sfârșitul săptămânii…
-
15 Iulie 2019 14:07
Laura Codruța Kovesi rămâne singură în cursa pentru procuror-șef european
Procurorul francez Jean-François Bohnert va fi numit la șefia Parchetului financiar francez, post pentru care a fost audiat joi 11 iulie.
-
12 Iulie 2019 17:30
Kovesi poate rămne singurul candidat la Parchetul European, în cazul în care contracandidatul ei va fi ales la conducerea DNA-ului francez
Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, este favorit pentru șefia Parchetului Național Financiar din Franța, corespondentul DNA, relatează…
-
05 Iulie 2019 14:20
Negocierile privind poziția de procuror-șef european au fost ANULATE
Eurodeputatul român Siegfried Mureșan a afirmat miercuri, pentru MEDIAFAX, că negocierile privind poziția de procuror-șef european programate pentru azi nu vor avea loc, atâta timp cât Consiliul…
-
10 Aprilie 2019 13:27
Postul de procuror-șef european vizat de Kovesi: Astăzi are loc a patra rundă de negocieri
Miercuri, 9 aprilie, va avea loc cea de-a patra rundă de negocieri între Consiliul UE și Parlamentul European pentru funcția de procuror șef european, pentru care candidează și Laura Codruța Kovesi,…
-
10 Aprilie 2019 08:50
FOTO | Laura Codruța Kovesi, simbolul luptei anticorupție al vestelor galbene din Franța
Vestele galbene din Justiție au protestat în Franța împotriva corupției, cerând ca fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, să fie numită în funcția de procuror-șef european, afișând poza acesteia…
-
07 Aprilie 2019 19:51
Mari publicații străine scriu despre șansele Laurei Codruța Kovesi de a obține șefia Parchetului European
Jurnaliștii italieni de la „La Repubblica” relatează despre situația Laurei Codruța Kovesi, candidatul principal la functia de procuror-șef al UE, punând-o în contextul situației politice din…
-
31 Martie 2019 12:29
Guvernul României a fost înștiințat oficial că Laura Codruța Kovesi este candidatul susținut de Parlamentul European
Președintele Parlamentului European Antonio Tajani a transmis Guvernului român că Laura Codruța Kovesi este candidatul susținut de Parlamentul European pentru postul de procuror-șef european. Tajani…
-
09 Martie 2019 07:56
Parlamentul European o susține oficial pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european
Parlamentul European o nominalizează pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, potrivit unui comunicat al Grupului Verzilor, care are un membru în echipa de negociatori,…
-
07 Martie 2019 14:30
Laura Codruța Kovesi despre rezultatul din Comisia LIBE: Acest vot este pentru tot sistemul de justiție român
Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, din România, Laura Codruța Kovesi, a afirmat că votul primit în Comisia de libertăți civile a Parlamentului European este pentru tot sistemul judiciar…
-
27 Februarie 2019 18:52
Laura Codruța Kovesi a câștigat susținerea Comisiei LIBE pentru funcția de procuror șef al Parchetului European
Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a României, Laura Codruța Kovesi, a obținut miercuri cele mai multe voturi în Comisia LIBE a Parlamentului European, după audierile de marți…
-
27 Februarie 2019 12:39